Cu Lupa prin Oras


5 Comments

Ţesătoarele de poveşti

Poveştile sunt frumoase şi necesare.  Avem nevoie de ele ca să creştem. Şeherezada, Ion Creangă, Paolo Cohelo sau Marguerite Yourcenar, toti au speculat nevoia de poveşti a oamenilor şi au rămas in istorie drept ţesători de poveşti. Pentru că o poveste trebuie “ţesută”, ea nu se face aşa, cât ai bate din pană, condei sau tastatură. Pe Creangă îl porecliseră în sat ” Ion Torcălău’ ” fiindcă îi plăcea s-o ajute pe maică-sa la treburile muiereşti. Năravul din copilărie nu s-a pierdut, a rămas tot torcălău, dar de poveşti.

După ultimele BAC-uri şi invazia messengerului peste noi s-ar zice că gata, s-a zis cu poveştile, le punem cruce ori le vizităm la Muzeul Frumuseţilor Trecute. Dar mie mi se pare că niciodată poveştile n-au fost mai în vogă şi mai răspândite aproape democratic, cum se întâmplă acum. Avem bloguri în care uiţi de tine printre rânduri, avem copywriteri care trăiesc din poveşti de atras clienţii în reclame ingenioase şi să nu uităm de PRii care trebuie să aibă ceva talent de ţesători ca să învelească o campanie într-o poveste frumoasă.

Unde, cine? La Maria care scrie aşa cum alţii respiră şi face din orice întâmplare o poveste; la Cecilia Caragea, omul din spatele sitului Dacic Cool, care transformă o idee într-un brand de succes; la Rhea Costa, care crează poezii şi poveşti şi pentru trup şi pentru spirit.

În ultima vreme am ajuns să iubesc mult poveştile astea în mişcare, deşi eram o fană eternă a blugilor. Şi prin februarie, când erau mai mari nămeţii, tare mi-am dorit ca povestea mea să ia formă din litere şi să devină realitate:

“E inca august, sase seara. De la o fereastra a blocului vecin, istet orietat spre soare, se reflecta si la mine in camera ultimele raze pe ziua de zi si probabil, printre ultimele din vara asta. Calda vara, Galben-stralucitoare vara.
De la atata lumina mi se face pofta de salata mea preferata in ultimul timp; de fapt, mai mult desert decat salata: caise grase si hotarate imprietenite cu bucati de piersici si pepene rosu, cateva bobite de coacaze rosii, aruncate neglijent intr-un bol in care le asteapta deja un activia cereale integrale miere si nuci. Pisica mea tricolora si lacoma abia asteapta sa primeasca si ea un pic din ospatul meu.
Se spune ca mamoria olfactiva e cea mai puternica si mai durabila dintre toate. Asa o fi, din moment ce pe mine mirosul de miere,nuci si fructe ma duce imediat cu gandul inapoi, la prima data cand am gustat nascocirea asta.
… era cu multi ani in urma, cand Activia inca nu gasise drumul Romaniei, si iaurturile si mierea erau inca majoritar home-made. Eu ma uitam la desene animate. La Frumoasa si Bestia a lui Disney. Dintre toate printesele Disney, Bella mi-a fost si-mi este in continuare cea mai draga; cu infatisarea ei de “girl next door”, dar care se transforma in Frumoasa frumoaselor in rochia aceea galbena ca mierea din Activia si cu parul ei castaniu si dulce ca nucile din acelasi iaurt. Ce mi-ar placea si mie o rochie din asta solara, care sa ma transforme in cateva minute intr-o printesa Disney ratacita in secolul XXI. Aa, poate nu chiar ratacita … adica nu cu crinolina si cu panglici, dar sa aiba calitatea care o facea pe Bella sa para o zana in bratele Bestiei, in timp ce dansau. Sa dea impresia ca poti zbura in ea! Da, asta e! Sa fie din suprapuneri de voaluri, matase si tul, sa imbrace umerii cu gingasie, dar fara sa acopere prea mult clavicula, amprenta de vulnerabilitate a femeii, sa imbrace sanii cu falduri moi, alunecand intr-un V feciorelnic numai ca sa se opreasca o clipa in talie pentru odihna intr-o stransoare gingasa, cu aplicatii chihlimbarii, si apoi s-o porneasca iarasi vitejeste in jos, sa invaluie si sa arate rotunjimea soldurilor, supletea siluetei obtinute cu ajutorul Activia. O rochie ca o spuma, o rochie de printesa moderna, o rochie ca un voal din cea mai chihlimbarie miere de salcam. Nu mai am nevoie decat de o pala de vant, niste scari de coborat si la capatul lor, o Bestie careia sa-i indulcesc inima …

Pisica se agita in jurul meu.Am uitat sa-i dau si ei. Cum, am terminat deja de mancat?!Hm, sa ma duc sa mai iau si o Activia cu musli si piersici … ?”

Era un concurs organizat de Activia şi  Rhea Costa, a cărui cerinţă era să “povesteşti” cum arată rochia ta ideală. Din păcate n-am fost o ţesătoare destul de pricepută, m-am mai încurcat pe ici-pe colo în iţe, mi s-a mai rupt aţa, dar nu-i bai. A girl can still dream, right?


2 Comments

O nominalizare

Ramona de la ilikeitcomplicated m-a nominalizat, alături de alte bloguri, la Very Inspiring Blogger Award. Lucru care m-a uimit si mi-a facut plăcere în egală măsură; uimit deoarece abia dacă sunt 20 de posturi în total pe blog, mult prea puţin că să aibă timp să fie inspiring şi mi-a făcut plăcere pentru că întotdeauna e plăcut sentimentul că nu scrii în van, că cineva rezonează într-un fel sau altul cu tine, prin intermediul celor scrise. 

Nu este un concurs propriu-zis, e mai mult o nominalizare-leapşă între bloggeri. Una dintre regulile jocului implică renominalizarea, de către mine de data aceasta, a 15 bloguri care mă inspiră. Să-mi fie cu iertare, dar voi încălca regula. Dintre toate blogurile pe care le citesc  cu plăcere şi cu drag, e unul care, de când l-am descoperit, n-a mai fost detronat de altul în preferinţele mele. Nu e un blog literar, dar fata ar putea scrie şi literatură; nu e un jurnal, deşi are multe elemente autobiografice şi detalii destul de personale; nu e un blog jurnalistic,  informativ, deşi autoarea e ziaristă de formaţie; nu e mega,ultra cunoscut, dar are deja 6 ani (nţţ, nu e Simona Tache, nici Simona Catrina). 

Dacă blogurile ar purta haine, după scriitura lor, multe ar umbla îmbrăcate în rochii de prinţese, cu crinoline şi panglici şi tiare, sufocate de corsetele topicii şi cocoşate de greutatea şi mulţimea metaforelor, altele ţi-ar pasa rapid o minge într-un tricou sport de bumbac şi o pereche de pantaloni scurţi, pe când altele ţi-ar deschide uşa politicos, într-un deux-piece pe cât de impecabil pe atât de plictisitor. Blogul ei poartă o rochiţă cu floricele, fluidă şi jucăuşă, până la genunchi, parfum de liliac, o brăţară hand-made din mai multe şnururi de mărţişoare trecute şi pe cap, o bască cu moţ, a la francaise. Aşa scrie Ina. Daţi un click şi nu vă limitaţi la un singur post. Luaţi-le la rând, pe categorii sau pe luni. După 3-4 articole, sigur o să înţelegeţi ce-am vrut să spun.

Pe locul 2 în topul meu e Oraşul Fără Sfârşit, unde elementele de psihologie se împletesc cu filosofia şi teologia  creştină, pentru a diseca bucăţi din nevrotismele cu care ne luptăm în secolul XXI.

Mai sunt şi alte bloguri care îmi spun câte ceva, o informaţie, o poveste, o învăţătură. Dar cele două sunt fursecul de la cafeaua de dimineaţă.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.