Cu Lupa prin Oras

Ce legatura e între Sergiu Nicolaescu şi tinerii care nu se mai întorc în ţară

Leave a comment

Aparent niciuna. Moartea sa, reacţiile “societăţii civile” şi reflectarea în presă sunt însă elemente care pot constitui foarte uşor un studiu de caz despre Româniile care co-există în interiorul graniţei şi motivaţiile unor categorii sociale de a pleca din ţară.

România mea, România ta, România lor … Scindarea istorică niciodată rezolvată prin Unirea de la 1918 – în continuare ne recomandăm ca ardeleni, moldoveni, olteni etc. cu superioritate unii în raport cu alţii –  primeşte ajutoare de natură economică li socială. Acestora li se adaugă o variabilă poate încă neluată în seamă de sociologi, psihologi şi alţi – ogi care se ocupa cu studiul comportamentului uman: dimensiunea spirituală.

Nu, nu spiritualitatea aceea pe care unii o fac egală cu religia şi la noi, cu ortodoxia. Ci spiritualitatea care conţine în ea toate elementele care alcătuiesc Spiritul, toate nevoile din jumătatea superioară a piramidei. Da, sunt mulţi cei care pleacă pentru o pâine, nu mai bună, nu mai rea, dar o pâine la care nu au acces la ei acasă; ei sunt o altă categorie. Tinerii care ştiu, pot şi vor pleacă – şi nu se mai întorc – pentru că iau în calcul şi acele nevoi mai speciale, “mofturile” fără de care spiritul se transformă în lapte acru şi expirat. Printre ele se numără şi nevoia de identificare şi de aparteneţă la un grup/familie/comunitate. Ce vină au cei mai tineri că n-au apucat să le fie frecate creierele cu ScotchBrite-ul comunist, că nu vor să vadă în fiecare altă persoană un posibil turnător cu intenţii ascunse, că nu vor să-şi trăiască viaţa după “ce zice lumea” şi mai ales, că vor să le fie respectat dreptul de a decide pentru ei înşişi şi liberul arbitru pe care până şi Dumnezeul ortodox îl recunoaşte oamenilor? Diferenţele care se nasc ca nişte hăuri nu doar între generaţii, dar în interiorul aceleiaşi generaţii cu mentalităţi diferite, generează un stres de ambele părţi, reproşuri, strigăte, arătat cu degetul.

Când neadaptarea nu mai poate fi răbdată, când fiecare feliuţă de viaţă pe care ai vrea-o normală e aromată cu izul unui patriarhat feudal, ce mai poţi face altceva ca să te salvezi decât să-ţi iei bocceluţă pe spate şi să pleci. “Ubi bene, ibi Patria” mai ales din punctul ăsta de vedere. Pâinea ţi-o poţi coace singur oriunde.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s