Ţesătoarele de poveşti

Poveştile sunt frumoase şi necesare.  Avem nevoie de ele ca să creştem. Şeherezada, Ion Creangă, Paolo Cohelo sau Marguerite Yourcenar, toti au speculat nevoia de poveşti a oamenilor şi au rămas in istorie drept ţesători de poveşti. Pentru că o poveste trebuie “ţesută”, ea nu se face aşa, cât ai bate din pană, condei sau tastatură. Pe Creangă îl porecliseră în sat ” Ion Torcălău’ ” fiindcă îi plăcea s-o ajute pe maică-sa la treburile muiereşti. Năravul din copilărie nu s-a pierdut, a rămas tot torcălău, dar de poveşti.

După ultimele BAC-uri şi invazia messengerului peste noi s-ar zice că gata, s-a zis cu poveştile, le punem cruce ori le vizităm la Muzeul Frumuseţilor Trecute. Dar mie mi se pare că niciodată poveştile n-au fost mai în vogă şi mai răspândite aproape democratic, cum se întâmplă acum. Avem bloguri în care uiţi de tine printre rânduri, avem copywriteri care trăiesc din poveşti de atras clienţii în reclame ingenioase şi să nu uităm de PRii care trebuie să aibă ceva talent de ţesători ca să învelească o campanie într-o poveste frumoasă.

Unde, cine? La Maria care scrie aşa cum alţii respiră şi face din orice întâmplare o poveste; la Cecilia Caragea, omul din spatele sitului Dacic Cool, care transformă o idee într-un brand de succes; la Rhea Costa, care crează poezii şi poveşti şi pentru trup şi pentru spirit.

În ultima vreme am ajuns să iubesc mult poveştile astea în mişcare, deşi eram o fană eternă a blugilor. Şi prin februarie, când erau mai mari nămeţii, tare mi-am dorit ca povestea mea să ia formă din litere şi să devină realitate:

“E inca august, sase seara. De la o fereastra a blocului vecin, istet orietat spre soare, se reflecta si la mine in camera ultimele raze pe ziua de zi si probabil, printre ultimele din vara asta. Calda vara, Galben-stralucitoare vara.
De la atata lumina mi se face pofta de salata mea preferata in ultimul timp; de fapt, mai mult desert decat salata: caise grase si hotarate imprietenite cu bucati de piersici si pepene rosu, cateva bobite de coacaze rosii, aruncate neglijent intr-un bol in care le asteapta deja un activia cereale integrale miere si nuci. Pisica mea tricolora si lacoma abia asteapta sa primeasca si ea un pic din ospatul meu.
Se spune ca mamoria olfactiva e cea mai puternica si mai durabila dintre toate. Asa o fi, din moment ce pe mine mirosul de miere,nuci si fructe ma duce imediat cu gandul inapoi, la prima data cand am gustat nascocirea asta.
… era cu multi ani in urma, cand Activia inca nu gasise drumul Romaniei, si iaurturile si mierea erau inca majoritar home-made. Eu ma uitam la desene animate. La Frumoasa si Bestia a lui Disney. Dintre toate printesele Disney, Bella mi-a fost si-mi este in continuare cea mai draga; cu infatisarea ei de “girl next door”, dar care se transforma in Frumoasa frumoaselor in rochia aceea galbena ca mierea din Activia si cu parul ei castaniu si dulce ca nucile din acelasi iaurt. Ce mi-ar placea si mie o rochie din asta solara, care sa ma transforme in cateva minute intr-o printesa Disney ratacita in secolul XXI. Aa, poate nu chiar ratacita … adica nu cu crinolina si cu panglici, dar sa aiba calitatea care o facea pe Bella sa para o zana in bratele Bestiei, in timp ce dansau. Sa dea impresia ca poti zbura in ea! Da, asta e! Sa fie din suprapuneri de voaluri, matase si tul, sa imbrace umerii cu gingasie, dar fara sa acopere prea mult clavicula, amprenta de vulnerabilitate a femeii, sa imbrace sanii cu falduri moi, alunecand intr-un V feciorelnic numai ca sa se opreasca o clipa in talie pentru odihna intr-o stransoare gingasa, cu aplicatii chihlimbarii, si apoi s-o porneasca iarasi vitejeste in jos, sa invaluie si sa arate rotunjimea soldurilor, supletea siluetei obtinute cu ajutorul Activia. O rochie ca o spuma, o rochie de printesa moderna, o rochie ca un voal din cea mai chihlimbarie miere de salcam. Nu mai am nevoie decat de o pala de vant, niste scari de coborat si la capatul lor, o Bestie careia sa-i indulcesc inima …

Pisica se agita in jurul meu.Am uitat sa-i dau si ei. Cum, am terminat deja de mancat?!Hm, sa ma duc sa mai iau si o Activia cu musli si piersici … ?”

Era un concurs organizat de Activia şi  Rhea Costa, a cărui cerinţă era să “povesteşti” cum arată rochia ta ideală. Din păcate n-am fost o ţesătoare destul de pricepută, m-am mai încurcat pe ici-pe colo în iţe, mi s-a mai rupt aţa, dar nu-i bai. A girl can still dream, right?

Advertisement

Cu lupa prin programul tv

Multe persoane, dintre cele care-şi cumpără ghiduri tv, se plâng ca nu au la ce să se uite la televizor. Si că se difuzează numai porcării. Dacă le întrebi ce emisiune/film au urmărit ultima dată, probabilitatea să auzi cuvintele “măruţă, crime, show-biz, asistente” e de la 90% în sus. Telecomanda si existenta respectivelor ghiduri tv ar trebui să le trezească respectivelor persoane epifania libertăţii de alegere. Dacă tot plăteşti cablul cu o ofertă de x,y,z canale, ce-ar fi să verifici ce “se dă” pe-acolo. Nu mai trăim în perioada loialităţii forţate faţă de un anumit post, nu ne mai limitează nimeni accesul la informaţie, nu mai putem folosi scuza “nu e nimic bun”. Şi nu ne oferă nimeni o primă de “telespectator fidel” dacă stăm numia pe pro tv ( sau orice alte canal vizionat berbeceşte, fără a lua în considerare alternativele).

O altă categorie de persoane, intelectuali fini, să ne-nţelegem, au plâns la înmormântare lui TVR Cultural. Vai, a murit cultura, ce ne facem, de-acum încolo nu vom mai folosi televizorul decât ca bibelou! Evident, faptul că majoritatea evita tvr culturalul din motive de strepezeală a creierului le oferea mai sus amintiţilor intelectuali iluzia unei superiorităţi şi a calităţii de elită. Un fel de “chiorul e rege în ţara orbilor”(nicio aluzie politică, deşi se potriveşte).
Adevărul este că TVRCultural avea puţini spectatori şi în condiţţile crizei actuale reprezenta o scurgere financiară. Bineînţeles că nu-mi pare bine că s-a închis, dar mă bucur de soluţia găsită: multe dintre proiectele existente pe vechiul TVRCultural s-au mutat pe TVR2, unde, zic eu, au o mai mare şansă de a fi văzute şi îndrăgite şi de alte persoane, altfel nevizitatoare ale Culturalului.

Ce-am găsit eu interesant de urmărit la o simplă căutare într-un gid tv (există şi situri care oferă posibilitatea de a vizualiza proramul tv al fiecărei zile, prin urmare nu e necesar să cumpăraţi neapărat un ghid tv pe hârtie):

* o emisiune care se difuza acum câţiva ani pe TVR Cultural, realizată de regizorul Laurenţiu Damian, “Despre documentar, încă ceva în plus“, în fiecare joi noaptea, de la ora 23:50, pe TVR2. Evident, o emisiune despre filme documentare. Formatul e structurat în interviu cu un regizor de film documentar şi difuzarea unor documentare sub semnătura regizorului invitat. e posibil ca numele emisiunii să fie inspirat de cartea pe care Laurenţiu Damian a publicat-o în 2003, la editura Tehnică :).

Dincolo de pasiunea mea pentru acest gen de filme, s-ar putea ca şi cei care nu cunosc genul să aibă câte o surpriză plăcută. Filmele prezentate sunt destul de vechi, din generaţia care a ridicat faima studioului Sahia. Nu se încadrează în tiparul Discovery, cu care românii asociază azi ideea de documentar; unele sunt filme de imagine, altele de montaj, unele sunt filme-eseu sau potret. Unde altundeva mai găsiţi aşa ceva azi?

* un film documentar (iarăşi, bineînţele :D) semnat de Cornel Mihalache, “Blestemul lui Brâncuşi”,  partea a II-a, astăzi, 30 martie, de la ora 19:00 şi în reluare noaptea de la 1:10, tot pe TVR2. Prima parte, difuzată săptămâna trecută, a stârnit controversă în jurul subiectului: aducerea sau nu a osemintelor lui Brâncuşi în ţară. Filmul nu este realizat într-o notă obiectivă, el exprimă opinia realizatorului în legătură cu demersurile iniţiate în acest sens. Vă las pe voi să descoperiţi ce şi cum, însoţiţi de finalul primei părţi :

“Avem şi noi Prometeul nostru şi vulturii îi mănâncă în fiecare zi ficatul. Iartă-ne, nene Costache, că nu ştim ce ne-ai lăsat tu aici.”

Enjoy!